Just another WordPress.com weblog

Maitreyi Devi

“In noptile fara de somn, focul maniei arde in inima mea, dar odata cu el ard si mandria, prejudecata si valorile mele de altadata. O palpaire de teama suie dinlauntrul meu si arde totul din calea ei. Ma topesc ca o lumanare a carei lumina se imprastie jur imprejur. Picatura cu picatura, lumanarea cea dreapta se moaie, topindu-mi vanitatea si setea de prestigiu. Totul dispare in aceasta ardere. Eul meu, construit prin trecerea varstelor, a fost incapatanat ca aceasta lumanare, dar astazi, flacara fricii l-a inmuiat. Oare frica sa fie ? Imi este frica de scandal si de dispretul celorlalti ? Numai de aceea sufar eu ? La miezul noptii, pe cand privesc stelele, inteleg ca nu e asa. Ceva ce a crescut in spatele fricii, mai vast decat ea, a distrus-o la randu-i. Este dragostea indestructibila, dragostea fara de moarte. Flacara dragostei este cea care arde totul si incepe sa raspandeasca lumina.


Lumina asta patrunde in adancul fiintei mele, in cel mai ascuns coltisor al inimii si toate fundaturile oarbe incepeau sa se lumineze. Toate pretentiile mele, toate autodeceptiile mele se evaporau, dispareau, am inceput sa vad imaginea intreaga a credintei. Viata mea si-a dobandit un nou inteles. Mi-l amintesc, imi apropii fata lui pe jumatate uitata, vocea lui, drumurile lui tainice, mainile lui,gelozia si, mai presus de toate, dragostea. Treptat am inceput sa acced catre o alta dimensiune. Este o alta existenta, in care binele si raul, credinta si necredinta, realitatea si fantezia acestei lumi imi apar fara rost. Coaja acestei lumi exterioare incepe sa se crape si sa cada, mintea imi spune ca ocara si lauda sunt totuna, ca exista lucruri mai adevarate decat toate acestea.


Zac intrebandu-ma de ce a distrus el aceasta iubire, un dar al lui Dumnezeu. Si ce daca el trebuia sa plece ? Daca am fi izbutit ca, in zece ani, sa ne scriem cate o singura scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu aceasta unica scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele si continentele care ne desparteau si am fi devenit “ardhanariswar”. Cele doua euri ale noastre ar fi redobandit desavarsirea. Dar pot oare occidentalii sa inteleaga toate astea ? Pentru ei, desavarsirea iubirii are loc in pat. Totusi, el stia, cu siguranta stia. Ma pot vedea din nou pe mine insami, in bratele lui, in chenarul usii. El imi sopteste : “Nu trupul tau, Amrita. Eu vreau sa-ti ating sufletul”.


Acesta este adevarul, adevarul adevarat. Trupul piere, sufletul este nemuritor. El nu poate fi ucis prin uciderea trupului. Unde e trupul meu ? Salasul tineretii mele ? In trupul acesta batran si decrepit, parul meu e carunt, fata imi e brazdata de riduri, dar sufletul imi e la fel, neatins de vreme.”

“Dragostea nu moare” – Maitreyi Devi


“Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste toate oceanele şi continentele care ne despărţeau.”

“M-am detşteptat într-o lume de farsă şi inepţie, de păcăleală şi somn, de ridicol şi dramă…”
“Maitreyi”- Mircea Eliade
“Îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul.”
*
“Omul nu este niciodată mulţumit cu tot ce primeste în dar. El însuşi este un creator, misiunea sa fiind accea de a-şi transforma necazul în fericire.”
*
“Stăm tăcuţi şi împietriţi. Îi simt prezenţa cu întregul meu trup. În mintea mea îi simt chiar şi atingerea. Ciudat. Golul nu este gol, este plin de eter. Eu nu ştiu ce este acela eterul, dar cred că trebuie să fie acela ce ne apropie cu o mână nevăzuta.”
*
“Cuvintele sunt lanţuri grele de contrazicere în zborul meu de foc- gâfâi, mă scufund, tremur şi respir…”
*
“Ti-am privit frumusetea toata viata mea, totusi ochii mei nu sunt satui. Mi-am pastrat inima pentru tine pentru milioane de ani si totusi nu este alinata.”
*
“Fericirea şi necazul sunt mugurii aceluiasi izvor, ce nu se epuizează niciodată.”
*
“Dar viaţa nu se împlineşte prin uitarea suferinţei, ci prin zilnica transformare a mâhnirii în întelegere, a cruzimii în tandreţe şi a amărăciunii în dulceaţă.”
*
“Există multă mângâiere în adevăr şi multă suferinţă în îndoială.”
“Dragostea nu moare” – Maitreyi Devi

Maitreyi Devi

Chiar daca ma vei prinde sub plasa de otel
N-am sa strig.
Golurile se vor mari de la sine
Destul ca sa-mi scot mana si sa cuprind luna.Si de vei face ziduri de piatra
Nicicand n-ai sa zidesti inchisoare pentru mine.
Pietrele se vor narui de la sine
De indata ce voi aparea eu.
Daca ma vei exila si ma vei trimite peste un ocean
Intr-o barca gaurita
Am sa desfid oceanul
Si n-am sa pierd nici aceasta batalie marina.
Sau daca ma vei trimite in desertul Saharei
Unde nisipul dusmanos e fierbinte,
Deodata va sufla parfum de iasomie
Ca sa-mi umple serile pustii.
Ai uitat ca intr-una din primele noastre dimineti
Mi-ai pus in mana o sageata care poate ochi sunetul
Si ca tu ai fost cel care m-a invatat
Sa trag la tinta fara gres.
Si azi, daca vrei sa ma umpli de intuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am sa netezesc cerul
Si am sa umplu lumea de lumina intr-o noapte fara luna.
N-ai decat sa stai cu spatele intors la mine,
Am sa-ti umplu cerul cu un cantec
Tacut sa o raza. Iar tu, mirat, n-ai sa stii
De unde vine revarsarea aceasta de lumina.

Si-a ridicat fata. Am privit la el fascinata. Nu voiam sa ma misc de lânga el. Un fel de clopote au început sa-mi bata prin veneastea nu erau, cu siguranta, semnele unei boli – un fluture parea sasi fi desfacut aripile de-o parte si de alta, pe umerii mei. As fi putut sa zbor cu usurinta acum. Mircea si-a îngropat din nou fata în mâinile mele. Cerul a coborât pe pamânt, soarele si cerul pareau una cu pamântul, am ramas fara cuvinte, tintuita de greutatea unui sarut.”

Mircea mi-a facut o mica vânataie la mâna. O ating usor cu cealalta palma, dar ea creste, creste neîncetat, tot mai mare, întinzându-se spre inima – ma vad cazuta la pamânt, ranita; si Mircea a plecat.”
Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut în viata ta. Tabloul ramâne asa cum a fost pictat. În literatura, scriitorul poate sa renunte la portiuni care nu sunt în armonie cu întregul, dar viata pastreaza totul, nimeni nu poate înlatura un singur rând macar, daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu îmi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie.”
Atunci am înteles ca nimic nu dureaza în suflet, ca cea mai verificata încredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, în sfîrsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si încrederea adunata în atîtea luni de dragoste, în atîtea nopti petrecute împreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu supravietuisera în mine decît un întârîtat orgoliu si o cumplita furie împotriva mea însumi.”
“Dragostea nu moare” Mitreyi Devi

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: